Opinii

Întrebări adresate elevilor

11

passion

“Câte perechi de încălţări ai tocit în speranţa că poate ajungi undeva

Şi de fiecare dată când credeai c-ai ajuns, drumul se înfunda…”

     Voi chiar credeaţi că veţi scăpa. Care voi ? Voi, cei care vă denumiţi încă elevi sau studenţi, că azi sunt generos şi vă bag pe toţi în aceeaşi oală. Da, ştiu, v-au plăcut “Întrebările adresate profesorilor“, e relaxant să citeşti despre defectele şi problemele altora, dar e momentul oportun pentru a scoate oglinda din buzunar şi a arunca o privire.

     Eu am o dilemă referitoare la voi, dilemă care nu se va rezolva prea curând. Majoritatea dintre voi defilează cu ideea de pasiuni, pasiuni din care, admiteţi, v-aţi dori să vă câştigaţi existenţa. Desigur, societatea asta cretină v-a băgat în cap ideea că trebuie să ajungeţi cineva şi că din pasiuni nimeni nu poate trăi. La o scurtă întrebare, aţi adăuga la cauzele pentru care nu v-aţi urmat pasiunile şi faptul că, pe timpul în care eraţi pe băncile şcolii sau ale facultăţii, profesorii ale căror materii vă plăceau au fost total dezinteresaţi. Toate bune până aici…v-aş cere şi alte argumente şi le-aţi găsi, că nu sunteţi proşti. Totuşi, niciunul, dar absolut niciunul, nu v-ar include şi pe voi. Da, şi voi aveţi o vină, vină pe care o s-o descoperim în rândurile ce urmează.

     Să presupunem că tu, cel care citeşti acum aceste rânduri, ai o pasiune. Eşti la liceu, iar profesorul care-ţi predă materia care-ţi place e unul dezinteresat, cauze putând fi multe (inclusiv faptul că restul clasei tale e plină de idioţi). Care e primul tău instinct ? Cuvinte “de bine” îndreptate profesorului şi un dezinteres total şi din partea ta. Buuuuun….şi acum te întreb, cine pierde din toată ecuaţia asta ? Nu cumva tu eşti persoana care iese în pierdere şi care, de la un lucru aparent normal (da, normalitatea e anormalitate, îmi pare rău) ajunge să-şi ucidă realul potenţial pe care-l are ? Aici nu vă înţeleg eu…de ce renunţaţi atât de uşor la lucrurile care vă plac ? De ce acceptaţi ca cineva să vă impună limite, în loc de a vă forma voi propriile obiective ? Dacă cei care v-ar putea fi un real ajutor nu vă sunt, de ce nu apelaţi la sursa de informaţie care vă stă în faţa ochilor şi se numeşte internet ? De ce nu citiţi, de ce nu vă informaţi, de ce toate aceste piedici nu vă ambiţionează ?

     Voi vă doriţi să ajungeţi departe fără a depune efort. Dacă aţi putea să-i vedeţi pe alţii muncind în locul vostru, totul ar fi perfect. Şi puteţi ajunge în stadiul ăsta, dar paradoxul e că pentru a ajunge acolo tot trebuie să munciţi. Vrem să evoluăm, vrem să ne schimbăm, dar niciunul dintre noi n-ar mişca un deget pentru ceea ce ne-am dori. E un sistem delăsător, dar nici voi nu vreţi să luptaţi. E mai uşor să ne plângem de milă decât să acţionăm…şi ăsta ar fi fost un moment bun în care n-ar fi trebuit să ne luăm părinţii drept exemplu.

    PS: E posibil să-mi fi aruncat singur nişte contraargumente întrebărilor pe care le-am scris în articolul adresat profesorilor, dar aşa-mi place. Eroarea e cea care duce la evoluţie, dacă tot m-am spetit zilele trecute cu filosofia…

About the author / 

peapetulburi

11 Comments

  1. nirvanadream May 20, 2014 at 4:53 am -  Reply

    Raspund eu la intrebarea/citatul dintre ghilimele : nici nu mai stiu ! Insa ce este minunat este ca s-au tocit doar incaltarile, talpile mele au devenit, de atunci, mai intuitive in a simti drumuri care, chiar daca par a se infunda, in fapt au mai multe iesiri si deci mai multe posibilitati de a nu cadea in abis.

    • peapetulburi May 20, 2014 at 1:14 pm -  Reply

      Frumos spus ! Să înţeleg, deci, că susţii ideea conform căreia din orice experienţă putem învăţa câte ceva 🙂

      • nirvanadream May 20, 2014 at 1:22 pm -  Reply

        Nu toti suntem capabili a invata, din pacate. Dar pentru un procent suficient de mare (romanul e destept atunci cand nu e prost), este valabil.

        • peapetulburi May 20, 2014 at 1:29 pm -  Reply

          Încep să cred că nu mai e un procent suficient de mare, ci al dracului de mic…îmi retrag cuvintele dacă ai fost ironică cu “suficient de mare” 😀

          • nirvanadream May 20, 2014 at 1:35 pm - 

            suficient de mare poate insemna oricat…dar e clar ca nu e indeajuns….
            cine nu e in vremea actuala prost, e indolent si spiritul de turma e extrem de periculos mai ales pentru tineri, care n-au inca formate cartilagiile genunchilor deja zdreliti de gena. Practic uitam sa avem personalitate, uitam sa fim originali, de teama a ceea ce turma ar repugna. Pentru ca, nu-i asa?, te repugna si pe tine si cel mai frica ti-e de tine singur.

          • peapetulburi May 20, 2014 at 1:46 pm - 

            De obicei, găsesc repede contraargumente…dar acum, admit, am intrat în şah.

            Sunt fix în perioada vieţii în care lupta pe care o duc e strict interioară. Mă lupt cu mine, mă lupt cu principiile pe care le-am adunat în cei 19 ani de viaţă. Nu-mi doresc să ajung ca cei care fac parte din turmă, nu-mi doresc să fiu una din “miile de drone clonate”…nu-mi pasă de ce crede societatea, sincer să fiu.

            De fapt, nu lupt împotriva societăţii, a turmei…lupt împotriva fricii de a deveni singur. Chiar mi-ai dat temă de gândire 🙂

          • nirvanadream May 20, 2014 at 1:50 pm - 

            “Curajul nu inseamna absenta fricii, ci infrangerea ei”…Iti doresc curaj, prietene.
            In rest, respect pentru cuvintele tale “tinere”…Sunt destui cei care (inca) gandesc ca tine, cauta-i si-i vei gasi.

          • peapetulburi May 20, 2014 at 1:52 pm - 

            Hehe, chiar mă lovisem ieri de citatul pe care l-ai scris. Şi ţie îţi doresc perseverenţă, căci curajul mi-e clar că-i prezent.

            Mulţumesc, toată treaba stă în a reuşi să-i şi ţin aproape. Problema e că de multe ori, ei se îndepărtează…dar, deh, ataşarea e un “viciu” de care trebuie să scap, pare-se 😀

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Dacă vrei să mai vâsleşti şi altă dată pe ape tulburi, lasă emailul tău aici.

Coming soon !