Opinii

Este poporul român prost ?

12

10256954_531205316988357_5656724455485978332_n

     Stop. Nu te ambala. Nu fugi cu mouse-ul către comentarii deja. Nu te-am făcut prost, doar ţi-am cerut o părere. Am întrebat, n-am acuzat. Este o simplă dilemă, dilemă la care sper că tu ai un răspuns.

     Cum se poate să mergi la vot fără să ştii ceea ce se votează? Cum se poate să mergi la vot şi să spui că vei vota “unde-ti cade ştampila”? Cum să votezi datorită unei pix şi unui afiş electoral? Cum să fii atât de indolent şi să speri, totuşi, că poate acum se va schimba ceva?

     Cum se poate să nu-ţi cunoşti istoria, dar să ai pretenţii la viitor? Tu n-o cunoşti, ea se repetă…că aşa e în tenis. Cum să te încrezi în nişte realizatori TV care aparţin unui anume partid politic sau care sunt plătiţi de unul? Cum să ai curajul de a avea pretenţii de la o generaţie pe care tu, cel care realizezi acele emisiuni, ai spălat-o pe creier?

     Nu ştiu dacă poporul român e prost, dar orb e sigur. Nu-mi pot explica cum poate fi atât de indolent, cum se poate lăsa atât de uşor manipulat, cum se poate hrăni din minciunile care i se oferă. S-au spus atât de multe despre poza de mai jos, mă bucur că lumea e atât de contrariată. Mi se pare amuzant cum toată lumea are pretenţii de la o generaţie de care nimănui nu-i pasă. Voi, majoritatea, v-aţi jucat rolul, aţi avut scena la dispoziţie în acest spectacol al vieţii…vă mulţumim că aţi tras cortina până ca noi să putem rosti ceva. Vrei să afli părerea unei generaţii? Cere-o, n-o deduce după o bluză!

vot

 (sursă poză)

     PS: E prima şi ultima postare cu o oarecare tentă politică de pe blog.

About the author / 

peapetulburi

12 Comments

  1. marinescualexandra May 26, 2014 at 2:54 pm -  Reply

    Știi că îmi place de tine, dar aici nu ai dreptate, cu tot respectul. Nu există niciun motiv să nu te prezinți la vot. Nu am de gând să aberez despre drepturi constituționale, ci să-ți amintesc doar că românii nu vor fi niciodată uniți pentru un scop bun. Dacă vezi români uniți, cu siguranță scopul lor nu este unul bun, ori vor să-și omoare președintele, ori plănuiesc să se bată cu jandarmii uitând de ce s-au unit inițial. Un partid politic nu se poate alege singur, un președinte pe care vrei să-l omori a fost ales de tine (fie că ai participat, fie că nu ai participat la vot). Prin faptul că nu participi la vot nu te poți spăla pe mâini de Ponta, spre exemplu. Ponta e acolo din cauza ta, la fel cum și Băsescu e acolo din cauza ta, la fel cum și Iliescu sau Constantinescu au fost acolo din cauza ta, din cauza noastră. Problema noastră nu stă într-o alegere inspirată sau mai puţin inspirată pe care o facem înainte de a pune ștampila pe buletinu de vot sau înainte de a decide dacă mergem sau nu la vot. Problema noastră, a poporului român, este că suntem cât se poate de needucați, cât se poate de săraci, de pomanagii, de dezinteresați, de dezinformați și de dezbinați. Arareori suntem capabili să ne unim forţele într-un fel bun. Întotdeauna uniți în rău și distrugeri. Parcă ar fi un blestem pe capul nostru!

    • peapetulburi May 26, 2014 at 3:15 pm -  Reply

      Ei bine Alexandra, nu cred că ştiam că îţi sunt simpatic, dar mă bucur să aflu acest lucru. Departe de mine ideea de a încuraja absenţa de la vot, îmi pare rău dacă s-a înţeles acest lucru. Revolta mea a pornit de la faptul că sunt mulţi care votează orbeşte şi că toată lumea pare a fi găsit problema reală a ţării prin această bluză cu al ei mesaj.

      La partea cu jandarmii, ai atins un punct destul de sensibil. Mie nu mi se par eficiente manifestaţiile în care metoda de protest e reprezentată de nişte pietricele puse într-o sticlă de plastic. Probabil că stimabilii care ne conduc ţara s-au amuzat copios când au văzut acele proteste de amploare. Totodată, în Italia, de exemplu, “cei ce reprezintă legea” au făcut front comun cu protestatarii…la noi, inteligenţii care se ascund de multe ori în spatele unor uniforme au fost în stare doar de abuzuri. Uite aici şi un exemplu, referitor la Italia: https://www.youtube.com/watch?v=VAx-sVQk_Y4

      Cu toţii purtăm o vină pentru tot ceea ce se întâmplă, îţi dau dreptate. Aş spune că o parte din acest popor nu e doar sărac din punct de vedere material, ci şi din punct de vedere intelectual…nu este un blestem, este doar rezultatul indolenţei de care dăm dovadă. Vin apele peste ei, iar ei preferă să stea în birturi, în loc să-i ajute pe pompieri la crearea digurilor.

  2. LsS May 26, 2014 at 4:03 pm -  Reply

    Comparatiile cu alte tari nu stau in picioare dintr-un singur motiv. Si pe mine m-a bantuit intrebarea daca poporul este cu adevarat oligofriend. Atentie, “oligo” inseamna “mai putin” si se refera la capacitatea mentala. Raspunsul este simplu. Poporul roman nu mai este un popor autentic. El a fost candva, dar acum nu mai este. Dupa ce, conform datelor istorice, oamenii care constituiau un popor aici au inceput sa educe si sa construiasca lumea, peste cei ramasi au venit multe alte natii. Turci, tatari, greci, bulgari, tigani, unguri, rusi, lipoveni. Ei nu reprezinta minoritati, pentru ca ei s-au impamantenit aici si s-au unit cu indigenii. Rezultanta este ceea ce vedem astazi: o tara care nu are populatie straveche de cel putin 70% acoperire, deci o tara slaba. Pentru ca sentimentul de patriotism nu mai exista. Toti cei care au venit aici s-au gandit la familiile lor in primul rand. Tara nu conta pentru ca nu reprezenta istorie pentru ei, ci doar pamant si surse sau resurse. Pe cuvant, este istorica justificarea. Ca proba, uitati-va in tarile care au fost mari puteri si si-au facut colonii. Colonizatii au inceput sa vina peste ei, astfel valoarea istorica si educationala a scazut dramatic. Este cazul Angliei, al Frantei, al Spaniei si tot asa, Au scapat tarile nordice datorita multor factori de natura geografica.

    • peapetulburi May 26, 2014 at 4:26 pm -  Reply

      Mă bucură comentariile tale, sunt printre cele mai documentate şi argumentate comentarii pe care le-am primit pe acest blog. Ai mare dreptate în privinţa patriotismului. Ne-am pierdut identitatea, am pierdut tot ceea ce ne-ar fi putut face uniţi. Cum bine spuneau cei de la Subcarpaţi, “folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic”.

      • LsS May 26, 2014 at 4:30 pm -  Reply

        Hahaha! E buna asta, da!

  3. marinescualexandra May 26, 2014 at 4:12 pm -  Reply

    Nu știu ce ar putea să ne miște pe toți în același timp, să ne zdruncine în așa hal încât să ajungem la concluzia că trebuie să luăm atitudine. Din școală suntem puși la zid, educați să înghițim nedreptățile care ni se fac. Trăim într-o țară în care dacă-ți ceri drepturile ești considerat nebun, ești exclus din cercurile “fine” ale băieților deștepți. Poate că mai mulți nebuni de genul ăsta ar fi în stare să ne schimbe, să ne redea curajul de a înfrunta nenorociții. Poate dacă ne vom educa altfel copiii, poate dacă vom regândi sistemul de vot, poate dacă vom înfiinţa Cercul Nebunilor Anonimi.

    • peapetulburi May 26, 2014 at 4:20 pm -  Reply

      Cu toţii avem doza noastră de nebunie, Alexandra. Ai făcut o observaţie teribil de pertinentă: aceea că din şcoală suntem obişnuiţi să înghiţim nedreptăţile care ni se fac. Atitudinea “greşită” pe care am avut-o în momentul în care am încercat să-mi fac dreptate era să mă coste cel puţin o corigenţă în ultimul an de liceu.

      Iată, tocmai această categorisire greşită de care vorbeşti m-a făcut să-mi doresc să stau departe de societate…uite, eu am doza aceea de nebunie de care vorbeşti, tu o ai, mai departe ce facem? Acel cerc nu e o soluţie din momentul în care i-ai atribuit adjectivul “anonimi”. Nu anonimatul este o soluţie.

  4. july May 26, 2014 at 4:20 pm -  Reply

    Nu-i prost, e sarac . Si daca acum o suta de ani cei saraci, erau si cei cinstiti, acum cei saraci viseaza la ziua cand vor putea fi iar saraci, dar cinstiti . 😀

    • peapetulburi May 26, 2014 at 4:28 pm -  Reply

      Ziua bună, july!

      Da, este şi acesta un bun punct de vedere. Observ pe zi ce trece cât de multe ne lipsesc nouă, ca popor, încât nu-mi mai dau seama de ceea ce mai avem, de fapt…dacă mai avem ceva, desigur.

  5. illusion May 27, 2014 at 8:34 am -  Reply

    Eu prefer să cred că e doar leneş… extraordinar de leneş şi nepăsător!

    • peapetulburi May 27, 2014 at 3:13 pm -  Reply

      Hm, nu ştiu ce să zic illusion, chiar nu ştiu..

      • illusion May 27, 2014 at 3:19 pm -  Reply

        :)) trebuie să ai tu o părere…

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Dacă vrei să mai vâsleşti şi altă dată pe ape tulburi, lasă emailul tău aici.

Coming soon !