Opinii

Iubeşte-ţi cartierul…

11

vecini

     Când eram mai mic, ai mei au avut o tentativă de a se muta. Eu, copil prost ce aveam câţiva ani pe atunci, am început să plâng…cum, să mă mut eu de “acasă”? Asta-i imposibil! Nu ştiu ce era în capul meu, dar probabil că nu prea multe…sau dacă erau, erau cu siguranţă benzi desenate şi jucării. Totuşi, dacă mă gândesc mai bine, reacţia a fost de bun augur. Altfel, cum aş fi putut eu să trăiesc atât de multe?

     Totul a început din primii ani, când negrul era o culoare dominantă a cartierului în care stăteam. “Siguranţă şi încredere” putea fi doar o zicală pentru panoul electric din casă, în niciun caz ceva care să definească cartierul. În spatele blocului, se derulau seriale numite “ce facem cu românii ăştia”, iar faţa blocului nu era nici ea prea primitoare. Au fost vecini care au ţinut morţis să-mi implementeze încă de mic copil romane de-ale lui Preda, precum “Viaţa ca o pradă”. Plimbările cu scuterul pe trotuar erau doar una din multele modalităţi de a face acest lucru.

     Anii au trecut, negrul s-a mai spălat, iar speranţa unui viitor mai bun răsărea, în timp ce eu creşteam. Până să ne taie 3 sferturi din trotuar, au fost câţiva ani în care fotbalul din faţa scării nu a lipsit. Destule momente care să-mi amintească că nebunia e o virtute a românului au fost şi în acest context. Îmi aduc aminte că, la un moment dat, cumpărasem o minge de la mare…din aceea de plajă, extrem de uşoară. Nici cu 1000 de lovituri în cap nu ai fi reuşit să omori pe cineva, dacă foloseai acea minge…maxim, îi făceai masaj sau sperai să moară de râs. Ei bine, în timp ce jucam noi celebrul “21”, joc care implica să loveşti mingea din aer, inevitabilul s-a produs: acea minge uşoară ca moravurile damezelor de pe Mătăsari a ajuns, fără să vrea, sub burta unui copil tembel ce stătea cu un etaj mai jos decât mine. Ce-a urmat? Prietenul care-l lovise a primit o morală soră cu moartea de la mama acestui copil, pe care-l cheamă A. Cum a sunat acea morală? “Măi C., măi, cum ai putut să îl loveşti aşa tare pe A.? Aseară mi s-a plâns băiatul că îl doare ouţul stâng!”.

     Ni s-au luat cele trei sferturi din trotuar, am ajuns să stăm ca fraierii în faţa blocului. N-a fost un lucru tocmai negativ, c-am început să cunoaştem multă lume. L-am cunoscut pe domnul D., cel de care vă scriam acum ceva timp(daţi click pe numele lui dacă vă roade curiozitatea). Au fost momente amuzante, momente în care un ţigan beat a venit la noi şi ne-a ameninţat că “ne dă peste tumbă”. În acel timp, am cunoscut-o şi pe o stimată doamnă care acum nu mai e în toate deplinătăţile mintale. Pe atunci îl apăra pe un copchil cu care nu ştiu de ce 3,14zda mă-sii intrasem în conflict, acum numără în engleză. Ziua se plimbă prin grădinile blocurilor, iar noaptea scrie pe maşinile oamenilor. Uneori mai urlă, alteori îi mai terorizează pe poliţiştii care patrulează prin cartier…ăsta e un lucru bun, oricum ăia nu fac absolut nimic. Măcar să fie cineva care să îi streseze puţin.

     Mereu mi-am simţit viaţa ameninţată în minunatul cartier. Şi asta nu datorită scuterelor din copilărie…vecinii mei au tendinţa de a trimite mesaje cu fum indienilor, iar inteligenta de sub mine, cea cu retardul lovit puternic la “ouţe”, are şi ea centrală…acum ceva timp, se lăuda că fi-su a reuşit să repare centrala atunci când nu mai mergea. Brusc, m-am simţit un om norocos că încă trăiesc. Totuşi, să revenim…în afară de centralele care au şansa lor de a bubui în orice moment, există şi acei vecini care au încercat să se sinucidă. Noroc că nu le-a ieşit şi încă mai există cartierul meu pe hartă.

    Am cei mai dubioşi vecini, iar asta nu provine din simplul fapt că mă întreabă “cum a fost în Deltă” de fiecare dată când mă văd cu lansetele în braţe. Nu, e ceva mult mai complex de atât. Consideraţi acest articol un fel de “Cuvânt înainte”, căci abia de acum cartierul meu va prinde viaţă pe blog.

About the author / 

peapetulburi

11 Comments

  1. LsS June 1, 2014 at 10:06 am -  Reply

    In D-uri? Zambesc.

    • peapetulburi June 1, 2014 at 11:28 am -  Reply

      Te referi la “Să nu te încrezi în domnul D.” sau la ce anume? 😀

  2. LsS June 1, 2014 at 11:38 am -  Reply

    Adica si in D-uri se gaseste viata cartierului tau? Zambesc. Adevarul este ca povestile cu vecini au un deliciu al lor.

    • peapetulburi June 1, 2014 at 12:34 pm -  Reply

      Marea problemă cu vecinii e că am vaga impresia că peste tot e la fel. Nu cred că există vreo zonă cu vecini ceva mai normali, dar parcă ai mei întrec măsură de prea multe ori :))

      • LsS June 1, 2014 at 12:45 pm -  Reply

        Cred ca ai dreptate. Poate nu fiecare bloc, dar pe zone, cu siguranta sunt personaje care au rotitele slabite.

        Ca o anecdota, undeva pe la Pacii, era un nene caruia i se spunea Aladin din cauza ca odata, beat fiind, a iesit pe balcon sa scuture un covor si de la greutate a cazut peste balustrada de la etajul 3. In cadere s-a infasurat cumva in covor si a scapat fara prea mari belele. Si-a luat covorul in spinare si a urcat in casa. Cand i-a deschis usa fii-sa, era sa lesine. Ea, nu el! Zambesc.

        • peapetulburi June 1, 2014 at 12:47 pm -  Reply

          :))))))) Aladin ăsta s-ar potrivi perfect în contextul indienilor mei nebuni din cartier. Nu pot să cred, mor de râs. Deci şi pe la Păcii se poate să avem parte de oameni sănătoşi!

  3. LsS June 1, 2014 at 12:51 pm -  Reply

    Eu cred ca apogeul la romani a fost cand si-au lasat bunica moarta in geam sa vina inca o pensie. Hahaha! Mai mult de-atat, eu nu am intalnit.

    • peapetulburi June 1, 2014 at 12:55 pm -  Reply

      Nu auzisem de treaba asta :)) acum grecii care nu-şi termină casele, lăsând ultimul etaj nefinisat pentru a scăpa de nu ştiu ce taxe, mi se par total normali.

      Poate că văzuseră reclama aia de la Glade, când apăreau zâne şi îngeri care acopereau mirosul neplăcut al copilului asiatic care-şi făcea nevoile. Or fi crezut că o să vină îngerii să o ia şi pe hoaşcă dacă acoperă mirosul cu Glade (sper că nu era vară când s-a întâmplat asta), fără să mai plătească părinte, slujbă etc.

      • LsS June 1, 2014 at 1:51 pm -  Reply

        Cum, nu stiai?? A fost caz de stiri la tv. E la extreme tara asta, nu stii daca sa plangi sau sa razi.

        • peapetulburi June 1, 2014 at 1:54 pm -  Reply

          Ştiam eu că poate fi şi o greşeală dacă nu mă mai uit la ştiri. Habar n-aveam de treaba asta.

          Da, clar, ţara asta e una a extremelor…iniţial, ţi se pare amuzant şi râzi. Cu timpul, când îţi dai seama că prostia altora îţi afectează şi ţie, indirect, viaţa nu prea îţi mai vine să râzi.

  4. Mélanie June 2, 2014 at 2:37 pm -  Reply

    în franceza se afirma: îti poti alege prietenii, da’ nu familia, rudele si vecinii… 🙂

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Dacă vrei să mai vâsleşti şi altă dată pe ape tulburi, lasă emailul tău aici.

Coming soon !