Opinii

Terminarea liceului=fără regrete!

8

regrets

 

(sursă)

     Ai avut regrete după terminarea liceului? Şi acele regrete au provenit din simplul fapt că ai simţit că încep să apară obligaţiile în viaţa ta sau din cauză că se termina o perioadă minunată petrecută în sistemul educaţional românesc? Sau au fost, pur şi simplu, retrăiri ale chestiilor tembele pe care le-ai făcut de-a lungul acestor ani? Oricare ar fi răspunsul, sunt sigur că n-are nicio legătură cu instituţia în sine, ci doar cu vârsta şi nebuniile ei, care nu ştiu de ce dispar ulterior.

     Totuşi, sunt şi oameni care nu au regrete după terminarea liceului. Am zis să aştept şi momentul ăsta, poate eram eu ăla ciudat care are o percepţie diferită faţă de terminarea liceului. Am crezut că o să mi se schimbe opinia acum, când sunt sugrumat de culegeri de Bac şi caiete de meditaţii. Se pare că nu funcţionează, rămân acelaşi ignorant cu iniţiala părere: bine că s-a terminat!

     Până la urmă, ce aş putea să regret? Am învăţat atât de multe într-un timp atât de scurt, încât nici nu ştiu cui să-i “mulţumesc” prima dată: am realizat că dacă ai o opinie ar fi bine să o ţii pentru tine, asta în caz că nu vrei să schimbi sintagma “e de vară” cu “e de toamnă”. Am prins repede că orice încercare de a-i trezi pe cei din jur la realitate supără, iar viaţa trebuie tratată din start ca pe o competiţie pe care TU trebuie s-o câştigi (note, note, cele mai mari note!!). Mi-am dat seama că unitatea nu există, iar confuzia trebuie să facă parte din viaţa ta…altfel nu pot să-mi explic multitudinea de materii, indiferent de profilul ales. De asemenea, îndoctrinările şi “sugestiile” trebuie să existe în reportoriul oricărui profesor, ei fiind modele demne de a fi urmate (atenţie, se pot strecura şi excepţii, ca cele de aici).

     Drept încheiere, dau un play la piesă şi las versurile aici:

“Sătul de ce-am avut
Pun lacăt pe ce-a trecut…
Cheia o rup şi plec
Nu mă intreb şi nu regret

Nu am regrete,
Am bere in faţă,
Prea multe defecte,
Şi doar o viaţă,
Mă grăbesc să traiesc…”

About the author / 

peapetulburi

8 Comments

  1. slowaholic June 12, 2014 at 10:52 pm -  Reply

    Să-ți fie de bine! 🙂 Eu nu am avut regrete. Am simțit o bucurie enormă la gândul că urmează o nouă etapă minunată în viața mea. Și așa a și fost. 🙂 fiecare lucru își are vremea lui. Bafta! Viața e din ce în ce mai frumoasă!

    • peapetulburi June 12, 2014 at 10:55 pm -  Reply

      Exact asta am simţit şi eu: o bucurie enormă. A regreta terminarea liceului îmi pare a te afunda în trecut, iar asta mi e o prostie în condiţiile unei vieţi atât de scurte.

      Mulţumesc, sunt sigur că aşa va fi! 🙂

      • slowaholic June 12, 2014 at 10:58 pm -  Reply

        Dacă ești sigur, așa va fi! 🙂

        • peapetulburi June 12, 2014 at 11:09 pm -  Reply

          Pe această siguranţă mă şi bazez :))

  2. july June 13, 2014 at 1:00 am -  Reply

    Eu, ca si tine si Ancuta, am asteptat cu bucurie terminarea liceului . Urmatoarea etapa este cea care conteaza intotdeauna. Fara regrete !

    • peapetulburi June 13, 2014 at 1:32 am -  Reply

      Super, deci nu sunt singurul cu opinia asta. Mă simt mai liniştit acum :))

  3. Oana Cristina June 17, 2014 at 3:25 pm -  Reply

    Eu sunt de parere ca fiecare experienta (buna sau rea) ma invata ceva si ma fac sa fiu persoana care sunt acum. Asa ca apreciez si perioada liceului cu toate belelele ei.

    Eu am terminat liceul acum 2 ani si inca nu ii duc lipsa. Ma plictiseste facultatea prea tare, probabil. Inteleg tot ce ai scris si imi pare rau sa vad ca nu s-a schimbat nimic “de pe vremea mea”.

    Mult succes la BAC si nu dispera, urmeaza o etapa si mai crunta: facultatea! :))

    • peapetulburi June 17, 2014 at 6:27 pm -  Reply

      Şi eu sunt de aceeaşi părere, referitor la experienţe. A fost o perioadă, o experienţă, am tras concluziile necesare, acum e timpul pentur “pasul următor”.

      Probabil că acel dor de liceu o să apară peste muuulţi ani, dar tot cred că va fi un regret al tinereţii pe care am avut-o cândva.

      Să fie, mulţumesc. Refuz să citesc ultima parte, nu vreau să cred că facultatea va fi o etapă mai cruntă :))

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Dacă vrei să mai vâsleşti şi altă dată pe ape tulburi, lasă emailul tău aici.

Coming soon !