Opinii

Unde se duce viaţa noastră?

8

25

     Am zile în care stau şi mă gândesc ce dracului s-ar fi întâmplat cu viaţa mea dacă nu mă trezeam. Nu, nu mă refer la somnul pe care fiecare dintre voi îl ştiţi, ci la somnul care ne-a fost indus. Vorbesc de starea de letargie şi de mentalitea de “sunt prea mic pentru a schimba ceva, eu nu pot lupta împotriva sistemului”. Nu ai mei m-au ajutat să mă trezesc din starea asta, sunt şanse ca ei încă să mai doarmă…m-au ajutat muzica, filmele, cărţile, oamenii care au fost în jurul meu şi care au contribuit (şi încă contribuie) la evoluţia mea, la omul care sunt acum.

      Mă bucur enorm că am preferat “capacele” şi prezentarea realităţii aşa cum e ea, în pofida unei vieţi banale în care totul îmi era prezentat ca fiind roz. În momentele în care ieşeam din sfera de protecţie a părinţilor au fost mereu oameni care mi-au arătat unde greşesc. Educaţia primită acasă are rolul ei, dar de multe ori devine o utopie atunci când o comparăm cu realitatea în care trăim. Sub falsa idee de a-i proteja pe ai tăi, nu le vei reproşa niciodată că au fost momente în care viaţa te-a luat pe neaşteptate…ştiu, cu toţii aţi fost luaţi, poate că stă în firea fiecăruia să treacă prin anumite episoade care să-i întărească caracterul.

     Trăiesc în Bucureşti, în epicentrul sintagmei “lume multă, oameni puţini”. Aici par a se fi adunat toţi ignoranţii care se trezesc din starea de letargie doar pentru a-ţi tăia aripile. Şi nu o fac pentru a-ţi spune “stop, e periculos să mergi mai departe de atât”, ci doar pentru a nu reuşi tu ceea ce ei nu au putut. Cei din jur văd viaţa ca o competiţie, iar eu prefer să rămân în spate şi să-i observ. Timpul meu are alte valenţe, iar goana lor nu mă reprezintă…am realizat acum mulţi ani că nu-mi doresc să intru în această cursă a banilor, chiar dacă am slăbit şi acum pot alerga mai mult.

     Sunt om, mi-a plăcut şi îmi place să gândesc, să fiu altfel, să nu mă aliniez unor norme impuse. Şi n-am făcut asta pentru a ieşi în evidenţă, ci din contră, pentru a mă retrage. Dacă viaţa e reprezentată de un spectacol grobian în care în faţa ochilor îmi sunt prezentate caractere de plastic, eu refuz să particip. Prefer să am propria scenă cu o mână de oameni care n-au aşteptat să le fie trasă cortină…ei n-au aşteptat aplauzele altora pentru ceea ce realizau, ci au făcut totul pentru că aşa simţeau şi pentru că se reprezentau pe ei, în primul rând. Prefer să lupt pentru ceea ce simt că îmi revine, decât să privesc cu jind ceea ce au alţii.

     Din păcate, nu totul depinde de mine, de tine, de noi. Te-am încadrat şi pe tine în această categorie, pentru că dacă ai ajuns să citeşti până aici, înseamnă că eşti altfel, că m-ai înţeles. Trec de un examen denumit general “bac”, realizez că-n anii de liceu m-am transformat doar datorită persoanelor şi lucrurilor amintite mai sus şi îmi revine falsa impresie că pot iar să aleg. De fapt, eu ce aleg? Aleg să mai sacrific nişte ani pentru a termina o facultate…o termin, încep să lucrez, dacă nu am început deja din timpul facultăţii…lucrez, îmi întemeiez o familie…acum lucrez pentru a-mi întreţine această familie…şi lucrez, lucrez…până îmi ies ochii din cap şi vine ziua în care cineva îmi spune “ne-am folosit destul de tine, acum poţi pleca liniştit”…şi acum realizezi că e deja prea târziu, că anii au trecut pe lângă tine şi că, de fapt, eşti o fiinţă ce-a crescut cu regrete, ca mai apoi să le crească singură.

     Deci, unde se duce viaţa ta, a mea, a noastră? Dacă noi nu ne schimbăm şi nu ne schimbăm singuri viaţa, atunci cine să o facă? Alegi normalitatea unei vieţi banale sau vrei ca, la final, să fii chiar tu persoană care aplaudă şi-şi zice “felicitări, ai trecut şi prin asta!”?

About the author / 

peapetulburi

8 Comments

  1. Traviata June 15, 2014 at 9:51 pm -  Reply

    Si totusi o sa dai bacul si o sa intri si la facultate. Deci cum planuiesti sa hack-uiesti viata?
    Esti simpatic! Sper sa ajungi sa construiesti o barca cu motor in loc sa inoti impotriva curentului.

    • peapetulburi June 15, 2014 at 10:05 pm -  Reply

      Pentru a reuşi să hack-uiesc viaţa, trebuie să trăiesc. Pentru a trăi, trebuie să dau şi să iau bac-ul…şi nu mă refer la “a trăi” din perspectiva banilor, ci din perspectiva “fericirii” alor mei dacă nu l-aş lua.

      Cât despre înotatul împotriva curentului, bună era replica din Matchstick Men…”dacă tot te uzi, măcar începe şi înoată”. Totuşi, construirea bărcii ar fi mult mai inteligentă, recunosc 😀

      • Traviata June 15, 2014 at 10:07 pm -  Reply

        Vei avea nevoie si de bac si de facultate ca sa hack-uiesti viata, nu doar ca sa iti faci parintii fericiti :)))
        Asa ca ai grija ce facultate iti alegi! 😀

        • peapetulburi June 15, 2014 at 10:17 pm -  Reply

          Depinde…poţi termina “n” facultăţi, să iei bac-ul cu 10 şi să fii, de fapt, un prost care a învăţat totul mecanic. În cazul ăsta, hack-uirea despre care vorbim nu va veni vreodată.

          • Traviata June 15, 2014 at 10:20 pm - 

            Vrei sa fii un fel de Steeve Jobs care a demonstrat umanitatii ca reusesti lasandu-te de facultate? Dar el a facut-o pentru telefoane si laptopuri tari! Adica, stii ce vreau sa spun!

          • peapetulburi June 15, 2014 at 10:25 pm - 

            Da, m-ai prins! Şi cât am încercat să ascund planul ăsta…se pare că trebuie să fac altul acum :))

          • Traviata June 15, 2014 at 10:26 pm - 

            Este ok sa aspiri si la asa ceva, desi nu stiu daca a facut ca viata celor din jur sa fie mai buna sau doar viata lui sa fie mai buna.

          • peapetulburi June 15, 2014 at 10:36 pm - 

            Stai liniştită, nu-mi doresc să devin un fel de Steve Jobs…nu, nu a făcut ca viaţa celor din jur să fie mai bună, i-a afundat mai mult în tehnologie, ajutându-i să fie şi mai idioţi.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Dacă vrei să mai vâsleşti şi altă dată pe ape tulburi, lasă emailul tău aici.

Coming soon !