Opinii

Ziua întâi

16

1620627_653159078082058_179981226_n

     “Astăzi este momentul de tranziţie al vostru între adolescentul licean şi cel care într-un an sau doi va hotărî deja ce meseria va avea”. Zâmbesc. Nu pentru că ar fi fost ceva ciudat în cele zise, ci pentru că am realizat. Am realizat că şi facultatea e, de fapt, aceeaşi treabă ambalată altfel. Numai culoarea staniolului diferă. De data asta, parcă străluceşte mai mult. Şi se stă şi mai mult pe un scaun, nu doar 50 de minute.

     Mă aflu din nou în faţa aceleiaşi lupte de care scăpasem la terminarea liceului. Se numeşte lupta de a nu mai fi selectiv, de a încerca să fiu măcar 10% sociabil. Din păcate sau din fericire (nici nu ştiu cum mai e, de fapt), nu pot face asta. Par absent, dar sunt acelaşi om atent la detalii. Fie am pretenţii prea mari de la oamenii din jurul meu, fie nivelul celor tineri a scăzut dramatic. Facebook-ul ăsta mă face să fiu şi mai critic. Înainte, aveai nevoie de ceva timp pentru a-ţi putea da seama de cum e un om. Acum, îţi trebuie doar câteva minute. O scurtă plimbare prin poze, muzică, aprecieri şi filme îţi poate face o primă impresie destul de apropiată de realitate despre acea persoană.

     Îmi pare rău, dar n-am pretenţia ca cineva plin de selfie-uri, aprecieri către emisiuni de rahat şi vedete de carton poate reuşi vreodată să se delimiteze de ceea ce înseamnă “cantitate”. Ştiu c-am deviat, iar în cap se repetă obsesiv “ştiu analfabeţi deştepţi şi proşti olimpici la chimie” (creTzu-Ultimele resurse).

About the author / 

peapetulburi

16 Comments

  1. illusion October 1, 2014 at 7:55 pm -  Reply

    Multă baftă!

    • peapetulburi October 3, 2014 at 12:14 am -  Reply

      Mulţumesc, illusion, aşa să fie!

      • illusion October 3, 2014 at 12:23 pm -  Reply

        😉

  2. Mirela October 1, 2014 at 8:11 pm -  Reply

    Succes in viata de student ! Trebuie sa te prinzi care sunt materiile si cursurile la care o sa-ti faca placere sa participi (ba chiar te vor fascina unele, crede-ma) si sa te concentrezi asupra lor. Vor fi si din cele plictisitoare, fireste, dar pe alea stiu sigur ca o sa le accepti din obligatia de a lua nota de trecere. Nu conteaza, o sa fie amestecat si aici, cum e mereu in viata 🙂
    In timp ce citeam postarea ta, spre final am zis in sinea mea : “Înainte, aveai nevoie de ceva timp pentru a fi dezamagit de un om. Acum, îţi trebuie doar câteva minute… ” 😀 Te-am parafrazat, cum ar veni. 😛
    Si sa nu uit : pe langa looser-ii care sunt de mult majoritari in societate (deci si prin facultati) vei gasi si tipi/ tipe de calitate, cu care sa ai afinitati, numai un pic de rabdare sa-ti acorzi 🙂 . O sa va gasiti intre voi, pentru ca va cautati. Bafta in toate !

    • peapetulburi October 3, 2014 at 12:17 am -  Reply

      Uf, să dea Maestrul să fiu fascinat de anumite cursuri, sper că se va întâmpla asta. Coincidenţă sau nu, la admitere am cunoscut pe cineva cu care mă înţeleg foarte bine acum. Deci, ai dreptate.
      Mulţumesc pentru cuvintele frumoase 🙂

      • Mirela October 3, 2014 at 9:08 pm -  Reply

        Maestrul ? …pai daca ii spui asa frumos, sigur gaseste pentru tine surprize placute in viitor 🙂

        • peapetulburi October 4, 2014 at 12:56 am -  Reply

          Aşa să fie! 🙂

  3. zElle October 1, 2014 at 10:27 pm -  Reply

    stii cum e, invatam sa ne ajustam asteptarile pana ajungem sa nu mai avem nici una…

    si cum eram datoare cu un comentariu , doua puncte uneorii oamenii nu-si pot duce singuri bunele intentii si apare tocmai asteptarea sa facem din limitele lor, limitele noastre, doar pt. ca ei au facut o alegere care pe parcurs i-a inrait.Dar acum, in perioada asta a vietii, tot ce are de facut un student e sa se descopere, dincolo de orice limite si dincolo de orice asteptari din afara lui punct

    • peapetulburi October 3, 2014 at 12:21 am -  Reply

      “învăţăm să ne ajustăm aşteptările până ajungem să nu mai avem niciuna”…pe cât de trist, pe atât de adevărat.

      Într-adevăr, e o perioadă care n-ar trebui să fie limitată din niciun punct de vedere, dar în contextul în care ai trăit într-o societate limitată, e destul de greu să mai reuşeşti asta. Cei care reuşesc sunt însuşi cei care s-au delimitat de tot ceea ce înseamnă cantitate, de tot ceea ce înseamnă frustrări şi dorinţe ca nici alţii să nu reuşească ceea ce ei nu au făcut.

  4. lorelad October 1, 2014 at 11:41 pm -  Reply

    tu cum ti-ai dori sa fie?ce sa fie diferit? cei care au facebook-ul ‘deviat’ au si calitati?

    • peapetulburi October 3, 2014 at 12:25 am -  Reply

      Lorelad, o persoană care nu are pe feisbuc apreciat “un show păcătos”, care n-are afinităţi pentru vedete de carton, care a citit rânduri frumoase, care a văzut filme de până în anii 2000, care a ascultat muzică cu adevărat bună, cred eu că e o persoană cu potenţial care poate prezenta calităţi cel puţin în ceea ce priveşte ideea de a progresa.
      Nu mă înţelege greşit, nu consider că IQ-ul îl face pe un om să fie sufletist, dar măcar el poate întreţinte o discuţie şi poate justifica prezenţa oamenilor la o facultate.

      • lorelad October 3, 2014 at 9:05 am -  Reply

        Concentreaza-te pe ceea ce iti doresti, nu pe ceea ce nu iti place.
        Astept vesti bune! 🙂

        • peapetulburi October 4, 2014 at 12:03 am -  Reply

          Un sfat chiar bun, ar fi bine să-l urmez 🙂

  5. Enbata October 2, 2014 at 12:39 am -  Reply

    Fii linistit, te vei gasi cu cei ce-ti seamana.. Si nu-i lua in seama pe ceilalti; chiar nu merita efortul sa te enervezi pentru stilul lor. Au si ei timp sa se transforme.
    Succes!

    • peapetulburi October 3, 2014 at 12:28 am -  Reply

      Mie mi-ar fi okei dacă nici ei nu m-ar lua în seamă şi dacă n-ar mai fi nevoie de toate interacţiunile astea forţate. Dar nuu, noi trebuie să ne băgăm în sufletul oamenilor, să simtă că respirăm degeaba.
      Să fie, mulţumesc! 🙂

      • Enbata October 3, 2014 at 6:54 am -  Reply

        :)))))

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Dacă vrei să mai vâsleşti şi altă dată pe ape tulburi, lasă emailul tău aici.

Coming soon !