Opinii

Viaţa de student, între griji şi prezent

11

   Probabil că ceea ce voi scrie acum nu-mi va reprezenta doar propria opinie, ci ceea ce mulţi aflaţi în jurul pragului de 20 de ani simt. Suntem prinşi între indecizii şi incertitudini, între căi corecte de a munci şi alte căi de a face bani, între exemple pozitive rămase în anonimat şi exemple negative promovate uzual, între principii şi nevoia de a te angaja, între România şi orice altă ţară, între normalitate şi realitate, între visuri şi necesităţi, între griji actuale şi griji ce urmează să vină. Trăim într-un mediu otrăvit, într-o societate care ne impune modele greşite şi în care ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva noi suntem cei care ne-am pierdut.

   Suntem etichetaţi. Noi, cei care ne aflăm acum pe băncile facultăţilor, suntem “generaţia de sacrificiu”. Suntem primele generaţii care nu au cunoscut comunismul, dar care au ajuns să întâlnească atât de multe mentalităţi învechite, încât avem impresia că am fi trăit acele vremuri. Ei ne vorbesc de insucces şi de incertitudinea viitorului lor, iar noi răspundem tacit prin evocarea prezentului defectuos. Ce a mai rămas de făcut? Să alegem calea uşoară şi să plecăm? Să credem că ceva se va schimba şi, ulterior, să ne dăm seama că ne-am înşelat?

   Ne privim părinţii şi încercăm să ne minţim. Noi nu vrem o viaţă ca a lor, o viaţă plină de activităţi repetitive şi de scârba zilei de mâine cauzată de serviciu. Voit sau nu, am crescut altfel. De fapt, suntem altfel. Începem să realizăm că banii sunt o necesitate, dar că tinereţea noastră nu se va vinde la fel de uşor. Alegem facultăţi care să ne aducă un domeniu greu de definit prin rutină, dar primele cursuri te trezesc la realitate. Profesorii îţi spun că rutina este cea care îţi va defini cariera, iar tu simţi că drumul parcurs până aici a fost degeaba. Ai ajuns iar la “start”, cu visuri vechi şi condiţii noi.

   Mai trec câteva luni, timp în care încerci să găseşti o soluţie. Îţi sună telefonul. “La mulţi ani, ai 20 de ani şi o viaţă înainte”. Zâmbeşti. Acum înţelegi ce căuta acel “înainte” în toate urările. Pentru ei, nu există o altă cale. Fie mergi înainte către normalitate, fie deviezi, ţii cont de pasiuni şi eşuezi. Ce alegi? Ce alegem?

About the author / 

peapetulburi

11 Comments

  1. july January 27, 2015 at 9:51 pm -  Reply

    Indiferent de domeniul de ,,activitate”, rutina, doar stii, e moartea pasiunii, ca sa ma exprim direct :))) Deci, nu,nu,nu ! Fara rutine, fara mici compromisuri pentru un castig mic, dar rapid, fara asa zisi profesori, ceea ce spun ei, nu este sinceritate si sfat de viata, este ciuda ca au cedat rutinei, nimicniciei, lacomiei, si nu mai recunosc in oglinda, tanarul de 20 ani, ce a fost o data . In schimb va vad pe voi, si nici macar acum, din lasitate, nu-si pot recunoaste ratarea .

    • peapetulburi January 27, 2015 at 11:22 pm -  Reply

      Mă gândeam că poate sunt eu paranoic şi merg pe teoria conspiraţiei dacă mă gândesc la chestia cu cedatul faţă de rutină. Se pare că nu sunt 😀

  2. Teodora Rosu January 28, 2015 at 8:37 pm -  Reply

    „Fie mergi înainte către normalitate, fie deviezi, ţii cont de pasiuni şi eşuezi. „ pentru că normalitatea este relativitate, la fel ca toate lucrurile care ne înconjoară. D-aia suntem non-stop într-o stare de incertitudine încercând să depășim acea linie de „start”. Am ajuns la concluzia că oscilarea este o normalitate absolută.

    • peapetulburi January 28, 2015 at 11:51 pm -  Reply

      Da, numai că acea relativitate a fost luată în braţe de toată această mulţime de oameni anoşti şi îţi e prezentată ţie, suflu tânăr, ca pe ceva nevoit să urmezi. Într-adevăr, oscilarea este o normalitate absolută, dar nu va mai fi mult nici timpul de partea noastră…

  3. Teodora Rosu January 29, 2015 at 8:10 pm -  Reply

    1 egal.

    • peapetulburi January 29, 2015 at 10:13 pm -  Reply

      Hihi, ce fericire! 😀

      • Teodora Rosu January 30, 2015 at 4:24 pm -  Reply

        a fost asa din partea mea… :))

        • peapetulburi January 30, 2015 at 4:37 pm -  Reply

          Un mic moment de rătăcire? :))

          • Teodora Rosu February 3, 2015 at 4:28 pm - 

            un mic moment de scrificiu

  4. Diana January 31, 2015 at 12:46 pm -  Reply

    Universitatile nu sunt in pas cu ceea ce se intampla in realitate si de aceea, cred ca acele cursuri iti spulbera orice speranta. E o mare prapastie intre ceea ce se cere pe piata muncii si ceea ce ofera universitatile si din cauza aceasta apare nesiguranta, indecizia.

    • peapetulburi January 31, 2015 at 3:32 pm -  Reply

      Sau, poate, sunt doar frustrări care trebuie revărsate asupra cuiva. Din păcate, cel mai uşor sunt de revărsat către studenţi. Şi da, ai dreptate, mă gândesc că fără internship-uri şi alte preocupări ce n-au legătură cu facultatea, chiar e greu spre imposibil să te mai angajezi.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Dacă vrei să mai vâsleşti şi altă dată pe ape tulburi, lasă emailul tău aici.

Coming soon !