Opinii

Era să o mierlim în Tuşnad

0

2012 spre 2013. Nu îmi făcusem niciun plan pentru revelion, aşa că am acceptat fără să gândesc invitaţia de a merge în Tuşnad. În afara faptului că am avut impresia că am ieşit din România, mai era să o şi mierlim în noaptea dintre ani. (sursă foto)

Ziua I sau 30 decembrie

   Prostit de ideea de road trip şi de faptul că mai aveam un pic şi tranformam portbagajul în cramă, am plecat la drum fără să mă gândesc la ceea ce fac. Urma să petrec trei nopţi în Tuşnad cu aproape 30 de persoane pe care nu le ştiam. Pe drumul până acolo nu au fost mari probleme, ci doar mâncărimea mea înspre dosul scaunului de a spune “bă, să vezi ce coadă o să fie la Sinaia“. Şi, ce credeţi? Mare ambuteiaj ce a fost.

    Am ajuns acolo, bă un friiiiig…oricât de mult s-ar fi activat crama, tot realizai că e zi de şlapi în Tuşnad când arată nenorocitul de termometru un grad. Primele interacţiuni, hap “salut“, hap “încântat de cunoştinţă“, jap “cu ăsta sigur n-o să vorbesc deloc”. Moment de cugetare maximă şi conştientizat că după un drum de câteva ore bune (n-am cobit io) ar merge trecut ceva comestibil pe sub nas. Ajungem la un magazin, vânzătoarea se sperie de 15 oameni paşnici, dar flămânzi şi decide să cheme un om de pază. Acestea fiind datele, decidem să cumpărăm din orgoliu doar produse pe care scrie în română pentru a ne face nişte sandvicuri: o margarină rama (pentru plăcinte), nişte şuncă (parizer) şi, logic, nişte pâine.

tn4_sam_1079sursă

 

   Desigur, nu am calculat că ar trebui să ne ajungă doar în acea zi, aşa că ne-a mai rămas o grămadă din comoara cumpărată. Cum n-aveam frigider în cameră, ni s-a părut combinaţie să le lăsăm în portbagajul maşinii (friiiig bă, friiig!) şi să ne vedem liniştiţi de party. S-a lăsat întunericul peste Tuşnad şi, ca la orice revelion care se respectă, toată lumea se ucide în seara de 30 mai mult decât în seara de 31. Burghezie nevoie mare, toată lumea fericită, seara decurge fără incidente.

 

Ziua II sau 31 decembrie

   Prima seară de party s-a terminat pe la şase dimineaţa, aşa că aveam pretext numai bun de a lua un mic dejun copios. Îl rog pe tovarăş să ia comoara din maşină, ajunge în cameră şi ne dăm seama că tocmai obţinusem nişte arme perfecte pentru o crimă: o margarină făcută direct cărămidă pentru ţeastă, un parizer ajuns la rangul de frisbee îngheţat şi nişte pâine care nu avea nimic de spus. Scuze, am jucat prea mult escape. Spargem puţin din cărămidă, batem cu palma peste parizer pentru a cădea bucăţile de gheaţă şi ne apucăm de mâncat o primă delicatesă în Tuşnad.

    Au fost atât de bune, încât ne-au dat imediat shut down. Ne trezim pe la două, ăsta avea chef să bage nişte schi, io aveam chef de nişte “Family Guy”, nimic n-avea cum să meargă prost. Ca o scurtă paranteză, până nu am ajuns în Tuşnad nu am înţeles în totalitate versul de la Paraziţii cu “a venit apa calda? A venit, da’-i rece“. Duşurile erau un fel de zeamă de varză instant, iar căldura din camere te făcea să o forţezi cu tricou când vedeai opt grade.

jack fakesursă

   Se face de noapte, scăpăm de mahmureală pentru a da de alta şi ne pregătim de tot bullshitul ăsta cu revelionul. Patronul vilei era şi el prezent, iar palinca pe care ne-a dat-o era un fel de kerosen cumpărat în sticle de Jack de la un biciclist în Grozăveşti. Am turat motoarele, s-a făcut ora doişpe, piromanul din mine avea nişte încercări de artificii, restul necunoscuţilor se îmbrăţişau fals şi îşi turnau şampanie în pahare. Termin moftul cu artificiile cu tovarăşul ăsta, timp în care proprietarul vilei, tirat oarecum într-un colţ, îşi scoate arma de vânătoare. Îi dau un cot ăstuia, “bă, frate, ce dreacu face ăla cu arma?“, un inapt dintre necunoscuţi ţipă “La mulţi ani, România! Fără unguri!“, iar în momentul ăla se aude un foc de armă.

   Instinctiv, cercetez repede dacă eu sau tovarăşul ăsta n-am fost făcuţi pâlnie, noi fiind chiar pe linia patronului. Mă gândesc că e nasol în rai, că şi ăştia ies în şlapi când sunt două grade şi că sfârşitul chiar a venit în 2012 cu o întârziere tipic românească. Spre norocul nostru, vânătorul n-a părut prea afectat de urările auzite şi s-a retras liniştit la treaba lui. Ăştia au izbucnit în râs şi au continuat să se ia în braţe, de parcă nu erau să le fie zburate ţestele cu un minut mai devreme.

 

Ziua III sau “există viaţă după moarte”

   După două nopţi de beţie şi una în care era să o mierlim, parcă nimeni nu mai avea chef de nimic. Ăştia din “Family Guy” chiar păreau să aibă glume mult mai bune decât de obicei, iar faptul că pereţii vilei erau foarte subţiri ne-au dat idei de glume foarte proaste. Mă simţeam ca la o reuniune a tuturor oamenilor care şi-au propus să-şi schimbe viaţa de la anul, dar magia nu funcţionase. Erau toţi nişte leşinaţi care parcă ar fi căutat apă în deşert, iar faptul că oricum nu-i cunoşteam m-a făcut să mă mai întreb încă o dată ce căutam acolo.

Family-Guy-Stewiesursă

   Tot ce aveam nevoie în acel moment era să dorm, dar lumea se împotrivea să recunoască că nu mai e loc de alcooale în organism. Au preferat s-o lungească cu poveşti banale despre vieţile lor însemnate şi s-o ducă aşa până dimineaţă. Aici a fost momentul în care mi-am dat seama că nu e deloc o idee bună să forţezi un revelion cu trei seri. Pur şi simplu, dacă n-ai nevoie de stări depresive, îţi iei bagajul cu ţoale şi tragi de tine să ajungi acasă.

   Următoarea zi am plecat spre Bucureşti, dar nu înainte de a reuşi să uităm de ce făcusem cu restul de mâncare din comoara luată de la magazin în prima zi. Fusesem atât de nervoşi de faptul că le găsisem îngheţate, încât ne-am gândit (fără vreo logică) că mai bine le-am face un nod şi le-am ţine în exteriorul geamului de la baie. Şi acolo au rămas. Şi da, în cazul în care vă întrebaţi, n-am mai cobit şi la drumul de întoarcere că va fi coadă la Sinaia. Nu de alta, dar ştiam că o vom prinde la Predeal.

 

About the author / 

peapetulburi

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Dacă vrei să mai vâsleşti şi altă dată pe ape tulburi, lasă emailul tău aici.

Coming soon !