• Opinii

    Facultatea, lupta dintre buget şi taxă

    Am fost învăţaţi că în viaţă totul se împarte între două extreme: bine şi rău, corect şi greşit, muncă şi pasiuni. La 20 de ani, cea mai bine conturată e cea dintre buget şi taxă, dintre “deştepţii” care învaţă şi muritorii care nu iau note mari. Explic imediat de ce consider totul o inutilitate. (sursă foto)  …

  • Opinii

    Ziua întâi

         “Astăzi este momentul de tranziţie al vostru între adolescentul licean şi cel care într-un an sau doi va hotărî deja ce meseria va avea”. Zâmbesc. Nu pentru că ar fi fost ceva ciudat în cele zise, ci pentru că am realizat. Am realizat că şi facultatea e, de fapt, aceeaşi treabă ambalată altfel….

  • Opinii

    Viaţa ta se repetă

         De la 7 ani începi să înveţi ce sunt responsabilităţile. Chiar dacă sunt unele mici, ştii că zi de zi trebuie să fii la şcoală pentru a învăţa tot felul de lucruri şi pentru a vorbi cu nişte colegi care nu prea îţi plac. După 4 ani, se dau nişte examene, fiind printre…

  • Opinii

    Indecizii

         Iei BAC-ul şi ai falsa impresie că ai scăpat, că deja totul e mai okei şi că poţi răsufla uşurat. Ei bine, nu e aşa. E o presiune care creşte treptat şi care se aşează fără niciun fel de avertizare pe umerii tăi. Trebuia să merg la sală…aşa măcar ştiam că o suportam…

  • Opinii

    Despre bac şi alte catastrofe

         Şi-am dat BAC-ul. Şi l-am luat, desigur. Chiar dacă mulţi şi-ar fi dorit să nu-l iau, de la anumiţi profesori până la oameni care erau, cândva, buni prieteni. Nu asta-i problema, poate că-i doar o lecţie…adevăraţii colţi se-ascund mereu în persoanele care-ţi sunt sau care au fost apropiate. Totodată, a lua 8,95 la matematică…

  • Opinii

    Tânăra generaţie

         Am fost crescuţi cu frustrările voastre. Aţi crezut că dacă vă răzbunaţi pe noi, toate astea vor dispărea. În micimea voastră, v-aţi zis că nu putem face nimic. Că noi suntem prea mici, că suntem laşi. Ne-aţi comparat, v-aţi comparat. De fapt, v-aţi înşelat. Noi, noi nu mai suportăm cu atâta lejeritate tot…

Abonează-te

Dacă vrei să mai vâsleşti şi altă dată pe ape tulburi, lasă emailul tău aici.

Coming soon !